Creșterea impozitului pe dividende: Firmele românești și-ar putea face bagajele și să se mute în Bulgaria

Această intervenție a echipei CAPE a fost prima dată publicată de către Wall Street.ro în data de 3 iulie 2025.

Creșterea impozitului pe dividende de la 10% la 16% va duce la descurajarea investițiilor în România, explică Adrian Codirlașu, președintele CFA România. Efectul imediat ar putea fi migrarea firmelor românești în Bulgaria, unde impozitul pe dividende este de 5%, iar cel pe profit de 10%.

Pachetul fiscal anunțat de Guvernul Bolojan prevede o creștere a impozitului pe dividende de la 10% la 16%, începând cu 1 august 2025, o măsură care vine la doar câteva luni după ce acesta crescuse de la 8%. Această măsură va duce la descurajarea investițiilor, dar și la posibilitatea ca firmele românești să migreze spre Bulgaria, explică Adrian Codirlașu.

„Va duce la descurajarea investițiilor. Avem un mare dezavantaj pentru că avem Bulgaria lângă noi, care are o impozitare foarte prietenoasă a capitalului, și și-o are de mult timp. Deci e percepută ca o țară stabilă și va fi percepută și mai stabilă odată ce va intra în zona euro. Și eu văd multe companii românești mutându-se acolo. Cred că va fi o pâine bună de mâncat pentru firmele de consultanță care îi vor ajuta să se mute acolo”, a declarat Adrian Codirlașu.

Nimeni nu mai are încredere în România: nici investitorii, nici agențiile de rating, nici românii

Specialistul explică faptul că majorarea de TVA, prevăzută și aceasta în pachetul de măsuri fiscale, care va deschide rapid robinetul de bani, este probabil o măsură solicitată de agențiile de rating. Cu o săptămână înainte ca Bolojan să anunțe pachetul fiscal, acesta s-a întâlnit, împreună cu ministrul de Finanțe, cu reprezentanții agenției de rating Fitch. Codirlașu spune că investitorii vor „să vadă banii” României, deoarece nimeni nu mai are încredere în capacitatea statului de a-și acoperi datoriile.

„Pentru agențiile de rating, aceste măsuri fac sens, fiindcă nu mai au încredere în noi după cum ne-am comportat anul trecut și vor să vadă banii, nu-i mai interesează restul. Și noi așa facem: le arătăm bani agențiilor de rating. Problema este echitatea. Tocmai ce am avut în decembrie un pachet tot cu măsuri fiscale care creșteau fiscalitatea, pentru a ține deficitul bugetar la 7%, și vedem că după jumătate de an venim cu unul și mai dur. Economia ne-a contrazis extrem de puternic, fără să se fi întâmplat nimic major între timp. Eu mă gândesc că atunci când s-a arătat un deficit de 7% și a fost votat în Parlament, fie a fost lipsă de expertiză, fie a fost intenționat subestimat, fie s-a prezentat greșit și agențiilor, și Comisiei, și românilor”, explică Codirlașu.

Similar Posts